Vreau aer si fragi

Mi se intampla des sa ajung in unele seri cu coatele pe masa, cu un genunchi ridicat pe care sprijin capul, sau barbtita. Sa privesc in jur la cei 4 pereti, si sa-mi doresc sa fiu undeva inafara lor:) adica in Natura...
Mi s-a facut pofta de fragii aromati de pe versantii insoriti ai muntilor. Sa-i culeg in palma, din iarba deasa si aspra. Sa caut acele puncte mici si rosii pline de savoare si aroma. Sa zdrobesc fragii intre degete si sa-i miros.
Un fruct cit un bob de fasole dar atit de concentrat, dulce si aromat, incit comparandu-l cu capsunile "balonate" din supermarket in care s-a pompat cu "bunavointa" pesticide, incep sa ma gindesc la calitate si sanatate. Capsuni cit un pepene de mare, pline cu apa, ce mucegaiesc sub ochii tai in citeva ore daca nu sunt tinute la frigider. Si numai printr-un efort al mintii(memoria) si al simturilor, simti gustul de capsuna, mai bine zis al semintelor uriase, care-ti raman printre dinti. Si totusi oamenii "de pofta" cumpara.
Vreau sa traiesc o vreme in mijlocul padurii... sa ma hranesc cu ciuperci, cu zmeura salbatica, pomusoare, mure si coacaze. Mere padurete si coarne de padure.
Proabil cind o sa ma pun la somn...o sa mi imaginez ca adorm intr-o movila mare de culori si frunze...ca pe paleta de vopseluri a unui pictor:)

Un jurnal sau un Blog?

Nu cred ca exista un om care sa nu aiba ceva de spus sau de comentat. Om pe care sa nu-l macine ceva, incercand sa gaseasca surse si modalitati de a-si spune si povesti "off-urile", nemultumirile si gandurile.
Uneori acestea vin sub forma unor reprosuri sau intrebari. Alteori apar si licaresc in mintea noastra ca niste idei pe care te grabesti sa le scrii undeva, sau sa le impartasesti unei persoane cunoscute. Oameni care-ti garanteaza o anumita doza de discretie, capabili sa se alinieze pe aceeasi "unda" cu tine, impartasindu-ti acelasi sentiment, adevar sau neadevar. Si de cele mai multe ori stim, sa ne alegem oamenii care ne-ar putea asculta, asa incat sa ne facem intelesi.
Si cum avem la indemana diferite surse de a "buzzui" pe cineva, apelam la messenger si alte forme virtuale de comunicare, sau dam telefoane si asteptam sa ne vina iar randul sa palavragim citeva minute fara intrerupere. Numai sa nu ne mai auzim in continuu ecoul propriilor noastre ginduri.
Uneori alegem sa le impartasim cuiva drag, alteori alegem sa sunam pe cineva apropiat, sau alegem varianta cea mai simpla si "nederanjanta" de a scrie intr un jurnal.
Presupun ca marea majoritate a oamenilor care au ginduri si dileme existentiale, au avut slabiciunea sau tendinta sa inceapa un jurnal. Un jurnal sub forma unui caiet cu patratele, tipic caietelor din scoala generala, pe care ne trudeam sa desenam betisoare si cerculete:) Sau un caiet mai serioas cu mai multe pagini, a carui coperta era onorata sa poarte chipul unui actor dupa care pling si tinjesc fetele din generala:) Sau jurnale serioase, adevarate sertarase cu secrete din liceu.
Dupa o virsta, cind avem impresia ca avem deja stofa de om in toata firea si cu drepturi depline si egale, renuntam la "indeletnicirea copilaroasa" de a ne impartasi initimitatile pe niste foi, care oricand pot fi descoperite, devastate si expuse jalnic publicului amator de telenovele. Cind de fapt, noi suntem acel public cinic, care rade de propria lui creatie si naivitate. Raportam cele scrise la timpul actual si schitam ironic un zimbet, judecandu-ne aspru pentru slabiciunea de-a fi fost sinceri.
Si totusi, cei care rezista eroic, sunt acei oameni care fac insemnari pe ceva foi ingalbenite, aranjate si legate cu sfoara, asezate cu grija sau mai bine zis, dosite print-un dulap vechi plin cu "maculatura" si mici lucruri care sunt pastrate, doar pentru ca amintesc de ceva, chiar daca n-au nici o utilitate. Oameni care, practic, fara sa stie si fara sa intuiasca isi scriu autobiografia, in care de cele mai multe ori citesti istoria unor lucruri intimplate, traite si privite prin ochii unui om.
Oameni, care tin la ei un carnetel, in care noteaza la anumite intervale idei. Pe care apoi le dezvolta, sau la care apeleaza in momentele in care sunt in criza de inspiratie.
Si am ajuns acolo unde mi doream de la bun inceput sa ajung, un Blog. O alta inventie virtuala.
Ce alegi sa scrii intr-un blog si ce nu? Scrii pe un blog sau intr-un jurnal? Si totusi, aici poti sa strigi, sa urli in gura mare despre tot ce te framanta, ce te doare, ce te bucura, ce te intereseaza...avind garantia ca nu vorbesti cu peretii, si ca cineva iti poate da sau nu dreptate...

Femeia (...)

Din cauze si imprejurari nu tocmai dorite, ajung seara de seara intr o lume virtuala,"rasfoind" tot felul de "foldere", site-uri, blog-uri si etc. Iar peste zi, intorc pagini reale din diferite carti pe care "le colectionez":), si care sper sa le si citesc...

Azi, am evadat in lumea lui Amos Oz, in autobiografia lui, daca as putea spune "Poveste despre dragoste si intuneric". Si cum am obiceiul sa fac insemnari in carte, si sa subliniez pasaje, la care ma intorc ori de cite ori vreau sa mai recitesc si sa mi imaginez emotiile, descrierile si senzatiile, am sa transcriu aici acel text subliniat in carte, plus inca vre-o citeva semne de exclamare in dreptul ideii:

"... Care era secretul farmecului bunicului? Am inceput sa inteleg abia dupa citiva ani. Avea o calitate ce nu se prea gaseste la barbati, o calitate minunata, care pentru multe femei este cea mai sexy.

Asculta.

Nu pretindea doar, politicos, ca asculta, in vreme ce astepta cu nerabdare ca ea sa termine ce are de zis si sa taca.

Nu-si intrerupea partenera la mijlocul frazei ca s-o tremine el.

Nu-i taia vorba, ca sa rezume ce spunea ea si sa treaca la alt subiect.

Nu-si lasa interlocutoarea sa vorbeasca la pereti, in vreme ce el isi pregatea raspunsul pe care sa i-l dea cind o sa termine, in sfirsit, de vorbit.

Nu pretindea ca e interesat sau amuzat, chiar era. Avea o curiozitate vesnic vie.

Nu era nerabdator. Nu incerca sa abata conversatia de la preocuparile ei marunte catre propriile lui preocupari importante.

Dimpotriva, ii placeau preocuparile ei. Ii placea intotdeauna sa o astepte, iar daca ea avea nevoie sa lungeasca povestea, lui ii placeau toate acrobatiile ei.

Nu era grabit si niciodata nu o zorea. Astepta sa termine si chiar cind termina el nu sarea si nu insfaca, ci ii placea sa astepte, poate ca mai era ceva, poate ca ea o pornea pe alt val.

Ii placea sa o lase sa-l ia de mina si sa-l conduca in locurile ei, in ritmul ei. Ii placea sa fie acompaniatorul ei.

Ii placea sa ajunga sa o cunoasca. Ii placea sa o inteleaga, sa ajunga pina in miezul ei. Si mai departe.

Ii placea sa se daruiasca. Ii placea sa i se daruiasca ei mai mult decit ii placea cind i se daruia ea lui.

...ele ii vorbeau si-i tot vorbeau, dupa pofta inimii, chiar si despre lucrurile cele mai intime, tainice, vulnerabile, in vreme ce el sedea si asculta cu intelepciune, cu blindete, cu simpatie si cu rabdare.

Sau mai degraba cu placere si cu emotie.

Sunt pe lume multi barbati care iubesc sexul, dar urasc femeile. Cred ca bunicul meu le iubea pe amindoua.

Si cu blindete. Niciodata nu si facea socoteli, niciodata nu insfaca. Niciodata nu se napustea. Ii placea sa ridice pinzele, dar nu se grabea niciodata sa arunce ancora. "

Si acuma revin, si-mi amintesc de cartea scrisa de M.Cartarescu " De ce iubim femeile", pe care probabil au citit o cam toate adolescentele, studentele, femeile iubite si neiubite:) cele abandonate sau ranite, probabil toate au oftat si rasuflat usurate, ca cineva le a exprimat off ul si dorintele:) Si totusi, vine Amos Oz, in completare, cu ceva real, cu cineva care a existat, cu un barbat, la care probabil viseaza fiecare Doamna. Spun Doamna, pentru ca numai o femeie Doamna poate aprecia acest gen de barbat ..."un vorbitor fascinant si amuzant, un gentelman dupa tiparul secolului al nouasprezecelea, care saruta mina doamnelor, se grabea sa le deschida usile, le oferea bratul la fiecare scara sau panta, nu uita niciodata o zi de nastere, trimitea buchete de flori si cutii cu dulciuri, observa si facea complimente subtile in privinta croielii unei rochii, schimbarii coafurii, pantofilor eleganti sau posetei noi, glumea cu gust, cita o poezie la momentul oportun, felcarea cu caldura si umor..."

Unde mai gasim noi in ziua de azi Domni?:) Poate de aceea sunt eu de moda veche, plina de "ifose" din epoci si vremuri apuse? Si totusi pot sa garantez, ca niciunei femei nu i ar displacea acest tip de comportament si cochetarii care nu numai ca nu ne dauneaza, dar ne si fac sa radiem si sa ne simtim cu adevarat femei.

Frumoase vremuri:)

Mici-Mari Bucurii

Oare citi oameni au stat sa analizeze si sa-si enumere bucuriile de peste zi?

Incepind cu dimineata cind casti ochii impaingeniti de somn, si lenevesti inca 5 minute sub plapuma calda, si cu bratele in jurul pernei, sugrumind-o:)

Sau aminarea alarmei de la telefon din sfert in sfert de ora, tocmai ca sa te bucuri ca mai ai la dipsozitie, ceva timp sa mai dormi, afundindu-te cu fata in perna:)

Tirisul slapilor de camera si "nadragii"de la pijama, care matura pardoseala:) pina la bucatarie, unde cauti ibricul ca sa-ti fierbi "licoarea" salvatoare. Cafeaua cea de toate zilele.

Privirea aia in gol, ametita si adormita, fixata pe cafeaua care nu trebuie sa dea in foc:) Spuma aromata care se ridica si ritualul de care nu te poti plictisi niciodata...savoarea si micile inghitituri pina vezi dezamagita zatul pe fundul canii, de parca ai mai fi baut o tona de cafea:)

Cartea de pe brate, intr-un balcon deschis, cu o patura calduroasa si moale in spate, pescarusii care planeaza in aer, in al caror penaj se reflecta lumina asfintitului, blocurile stinjenitoare, care seara prind viata, prin ochirile de lumina, care apar unde si unde ca un mozaic.

Unghia infipta intr-o portocala mustoasa si nerabdarea cu care o cojesc de toate atisoarele alea albe inecacioase, si sucul care tisneste si-mi improasca fata. Mirosul care persista pe maini citeva ore si nectarul pe care il sorb din pulpa fructului.

Minutele de meditatie care ma surprind in cele mai neasteptate momente din zi, cind timpul se opreste si ramin fixata cu privirea pe ceva ce-mi atrage atentia, gindindu-ma, de ce m-am oprit si ce trebuie sa inteleg sau sa observ la acel "ceva"?

Dulcea oboseala dupa alergat si felinarele care se aprind unul cite unul. Pacea si linistea care se lasa seara de seara peste un oras pe care nu l iubesc, dar pe care il ador pentru aceste citeva clipe cind blocurile sunt scaladate de lumina calda a apusului, briza rece dinspre mare si pescarurii, al caror"fluierat" incoroneaza intreg tabloul.

Trecutul "cenzurat automat":) plin de aceste mici-mari bucurii traite ani in sir, la care se adauga amintiri cu si despre oamenii dragi, momente unice si pline de substanta si calitate:)

Si lista poate continua(...)

Gabriel Liiceanu...poftiti si savurati l :)

"Trebuie sa fii nu numai rau ca sa faci raul, ci si oarecum prost, asa cum si din pacate suntem, astazi, foarte multi dintre noi. N-am apucat inca sa descoperim ca a face binele e, inainte de orice, rasplatitor si profitabil. Caci intr-o economie de ansamblu a binelui, binele pe care il faci, imitat de altul, se intoarce asupra ta sau, cel putin, are sanse sa se intoarca, asa cum mitocania si badarania practicate la scena deschisa devin, prin intoarcearea si multiplicarea gestului, o stare generala a societatii. Fiecare la locul lui se va cazni sa-i chinuie pe ceilalti asa cum ceilalti au facut-o cu el. Deocamdata romanii n-au in comun decit negativul (suma gesturilor prin care ei se umilesc si se agreseaza in mod reciproc),( ... )

Rezultatul este societatea primitiva si respingatoare pe care o avem, senzatia ca legea si civilizatia au primit aproape o interdictie istorica de a patrunde pe teritoriul acestei tari. Suntem atit de prosti, incit ne inchipuim ca putem sa fim in acelasi timp si profitori ai binelui propriu, care e rau pentru altul, si profitori ai binelui facut noua de catre altul. Lucru evident imposibil. "

De ce am transcris acest pasaj? probabil, pentru ca si eu am "multe de comentat"chiar daca nimeni nu ma aude si nu ma baga n seama! cum de fapt se intimpla si voua, multora...

Poate, macar pe G.Liiceanu, A.Plesu, A.Blandiana, A.Paleologu si O.Paler reusesc sa mai bata in "scalpul' unora:) sa-i trezeasca? din pacate, marea masa care consuma "asa zisa cultura" cumpara in librarii carti si titluri scrise cu markere roz, cu litere uriase ca sa le vada tot prostul. Cum ar fi: "Cum sa reusesti in afaceri";"Teste pentru un cuplu fericit";"Cum sa fii respecat";"Cu cosul la cumparaturi"(...) si lista cu titluri timpite ar continua. Aceste carti, sunt cumva condimentate si cu ceva emisiuni si filme TV, la care unii se "holbeaza"pina la ora 4" dimineata, cu saci de seminte linga ei, plus ore intregi pe telefon, (ca doar avem de unde minute si SMS uri, ni se baga pe git tot felul de oferte cu milioane de minute si retele) nu ne ar ajunge cele 2 miliarde de secunde pe care le traim, ca sa ne vorbim minutele de pe toate abonamnetele si telefoanele care le avem prin casa:)

Ce sa zic, suntem o tara bogata, ne scaldam in minute si telefoane gratuite, Mall-uri cu tot ce vrei si nu vrei, chioscuri pline de reviste porno si jocuri electronice. Unii asa vad civilizatia, democratia si prosperitatea. Eu asa vad prostia.

Dumnezeu iti da, dar nu-ti pune si in traista.

Dedicatie fara 'titlu" scrisa acum un an...

Toate textele si acele putine rinduri se tot scurteaza, scriu o pagina pe luna, si aia «desantata si labartata», scirbita de propria mi viata descrisa in citeva rinduri pe luna. Am obosit, motivatia mea este egala cu “zero”. Sprijinul pe care il am, este doar in promisiuni, in sperantele si asteptarile pe care le am, pentru ca toate tin de un scop. Sunt la limita puterilor, nici nu stiu de ce mai repet acest lucru, cind ma tot inec la mal de multa vreme si tot repet de citeva luni, sunt la limita. Nu evoluez cu nimic nou, concret, materializat in ceva. Zile goale pe un fotoliu, cu o senzatie de nulitate amestecata cu vina de a nu sti ceva, sau de a nu putea ceva. O evolutie zero, cu un haos in cap si cu informatie descarcata cu sacul, amestecata, aiurita si inutila daca nu stii ce sa faci cu ea si nici nu ti se cere. Simti ca ceva nu e bine, o presiune si un car de pretentii cad asupa ta, si daca esti mai sensibil si amplifici totul, ajungi sa tremuri si sa te tii de cap, asta patesc eu de citeva saptamini.

Sunt ca un puiet de om, care eram o saminta obisnuita intr un ghiveci, un puiet crescut intr o sera cu alti puieti, aclimatizat, fericit si suficient de multumit, am crescut un copacel mutat pe un cimp intr o pipiniera. Adapteaza te, prinde radacini, aclimatizeaza te, suporta ingheturile, vintul si toate conditiile impuse bune sau rele…si tu crezi asta e locul meu, asta mi e rostul, si iar te “zmulg”din locul in care te obisnuiesti si nu mai intelegi ce vor de la tine?incotro te duc? Pe ce stinci? In ce lumi? Cu ce scop? Ce rol vei avea? Nimeni nu te inteaba vrei sau nu vrei…desi tu alegi sa ramii intr o sera, intr o padurice, uitat de lume, poate o sa ajungi lemn de foc? Sau, toata povestea asta cu mutatul, cu evolutia cu experimentele astea ironice si obositoare, sunt ca sa te aduca intr o anumita stare? Cu u anumit rol si scop?

Nu stiu Doamne unde vrei sa ma duci si ce vrei sa faci cu mine? Asa m am tinut cu dintii de casa, de citeva nostalgii traite intr o vacanta de vara…influentata cumva de un instinct, am acceptat, desi alegerea era in mainile mele. Au urmat citiva ani de emotii, de bucurii, de dor, de lacrimi, scrisori, de necunoscut, de atasament, de minciuni, de adevar, de paisuni, de tradari, de sok, de jocuri de copii, de frica, de frustrari si complexe, de intuitii, de dureri si nostalgii, de carti, de note, de prostie, ridicol si naivitate, de viclenie si scirba, de jocul de a maturii, de responsabilitate…

Plini, ani plini de gustul dulce a “puietului in crestere” care gusta din toate vitaminele si stimuli care i se ofera pentru a prinde puteri pentru ce urmeaza. A urmat un alt ciclu, nu mai putin frumos, si totusi o greseala intentionat plasata incit traiectoria si cursul vietii sa si schimbe cursul si coordonatele. Nu te adaptezi atit de usor, motivatia si viata era dependenta de altii sau altul, care n ar fi riscat si sacrificat nimic, si nici pina acuma nimeni nu a facut o. Cred ca sunt un soi gresit, mutant, un experiment nereusit, scapat de sub control, mi s au administrat prea multa sensibilitate? devotament? incredere ridicola?

Incercind sa multumesc o parte, e nemultumita cealalta parte, multumindu ma pe mine, nemultumesc ambele parti. Nu stiu ce sunt? Un pom?sau ceva decorativ? Inca nu fac fructe, doar frunze. Inca nu stiu daca e periculos sa ma mute din nou? un risc sa nu ma adaptez si sa ma usuc de tot? De fiecare data mi se impune o schimbare, pe care nu o doresc. Mi se schimba locul si rolul. Nostalgia si oboseala sa uiti cele lasate in urma ta, puteri si motivatie sa te agati de ce ai in fata. Mi s a luat de fiecare data ceea ce credeam eu ca aveam mai drag, locul si oamenii, si rostul meu acolo. De fiecare data o parte din mine ramine inscrisa si pecetluita intr o portiune din cursul acestei vieti. Segmente parka din timp delimitate si masurate, « pina aici ti a fost rolul ». Pleaca de pe scena.Urmeaza alt spectacol. Parca cineva muta piesele, aranjeaza decorul, forteaza imprejurarile intr o asa masura, sa te constringa sa crezi, ca trebuie sa pleci, fara sa ti se ceara parerea si dreptul la alegere.

Nu realizezi ca soarta ti joaca feste, si nici nu stii cu ce drept se amesteca in ceea ce ti doresti tu. Nu mi se aproba sa traiesc ca un om normal, dupa un plan obisnuit, rinduit de cind lumea, dupa bucuriile in echilibru cu neplacerile, un curs al vietii care ti asigura din start un sprijin, acel prag urcat la anumite intervale. E acea viata care nu ti da ragaz sa plingi in cada seara de seara, sa ti numeri si sa ti evaluezi sansele de supravetuire singur, acea viata care te lasa sa te ridici la suprafata sa mai inghiti o gura de aer pentru urmatoarea etapa si zi. Acea viata care ride de tine ca te multumesti cu rama de la ochelarii cu lentile roz…cursul vietii care te anuleaza cu tot cu gindirea si sansele de alegere, nu ti poate arata ca esti prost…

Am visat dupa un plan, dar am trait si traiesc dupa un altul.strain, care nu inteleg cine mi l a pregatit, cine mi a scris scenariul asta tragico comic? Cine inca retuseaza, masoara, evalueaza, reface si inca modifica? Lucru care ma ameteste, ma dezorienteaza si ma oboseste si nu inteleg ce se cere de la mine? Ce pot oferi? Parca tot ce am invatat pina acuma, a fost o gluma proasta. Mi a fost frica de mine insumi, de lumea pe care cu mainile noastre ne am construit o, am aceptat o, am modelat o si acuma speriati ne ingrozim ca nici noi nu mai rezistam in ea si nu ne mai regasim, nu avem pace nu avem liniste, ne am prins in propriile curse. Nemernci si mandri mai suntem.

Invat sa nu mi mai fie frica de ziua de azi, de cea de maine, sa nu mi mai fie frica si rusine de ce cred oamenii despre mine, sa nu mi mai retusez masca care mi acopera ochii tristi si disperati in fata lumii, sa renunt rind pe rind la gindurile si greselile care mi se deruleaza ca pe un ecran in fata ochilor. Am renuntat sa lupt cu atita inversunare la perfectiune. Sa mi controlez “ingurgitarile” si caloriile, tinutele si machiajul, gindurile pozitive si negative, sa bifez promisiunile tinute sau nu, sa fiu un model si om care incearca sa nu sa se abata de la calea cea buna…

Incerc sa renunt sa mi demonstrez mie ceva. Incerc si lupt si sa cred ca intr o zi o sa fie bine..indiferent de cum mi se joaca festele.

De ce puncte de suspensie?

...Incercind sa mi fac cont, am vazut ca mi cere titlul blogului...si lasindu ma pe spate n fotoliu, cu mainile in poala...ma gindeam, ce titlu"rasunator sa pun":) ce titlu de Blog oare sa fie, asa incit, sa ma regasesc cit mai bine in acele citeva cuvinte... Ce "maxima" sau "vorba de duh" sa scriu, asa incit sa "traga mustele la miere" :)
Ar fi fost patetic sa fi pus un titlu "pompos" si in acelasi timp sa cuprinda esenta a ceea ce sunt eu, si ceea ce vreau sa spun si sa scriu...
Si cum obisnuiesc de multi ani sa pun mereu puncte de suspensie cind scriu,"de parca mereu mai ramine loc pt inca ceva" am hotarit asa sa mi numesc Blog ul...
Noua "moda" de a spune lumii ce gindesti, ce te macina, de a-ti "vomita"otrava din suflet, cu speranta minimei schimbari in mentalitatea generatiei pe care o reprezint...
Unii scriu din dragoste, ca sa impartaseasca ceva frumos, altii ca sa scape de veninul in concentratii mari din minte, sau ca sa fie si ei bagati in seama...
dar toata lumea scrie...e un fel de a spune ceva, cuiva...
Mereu puncte de suspensie...